Traducere de Octavian Cocoş
În asfinţitul calm, plin de splendoare,
ce-al serii chin degrabă îl stârneşte,
se-ncheie ziua, care răspândeşte
în jur lumini profunde şi culoare.
Noi ocolim o apă curgătoare
în care ceru-n flăcări se zăreşte
cum printre frunze moarte se-oglindeşte...
Pe fruntea ta-i o stea tremurătoare...
Şi pasiuni nebune nu se-ndură
să se scufunde-n noapte ca în mare
lăsând în urmă ziua cea semeaţă...
Nu ştii de ce, dar plângi, iar a mea gură,
când tu îi dai o dulce sărutare,
simte în ea vibrând un duh de viaţă.
vezi mai multe poezii de: Juan Ramón Jiménez
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.